
Irina Bara și Ekaterine Gorgodze sunt primele campioane în proba de dublu a turneului Transylvania Open!
Perechea Bara/Gorgodze a câștigat finala de dublu după 4-6, 6-1, 11-9 cu Aleksandra Krunic și Lesley Pattinama Kerkhove, favoritele 2 ale competiției. Irina și Ekaterine reușesc, astfel, să câștige primul lor turneu WTA împreună – o realizare mare, cu atât mai mare pentru Irina, care își trece în cont primul turneu la acest nivel chiar acasă.
Irina și Ekaterine au trecut, în drumul către acest titlu, de echipele Mona Barthel/Anna-Lena Friedsam (7-5, 6-2), Ekaterina Yashina/Alena Fomina (7-5, 6-3), Irina Begu/Andreea Mitu (6-3, 2-6, 10-7) și Krunic/Pattinama Kerkhove în finală.
În finala de astăzi, după un prim set în care diferența a fost făcută de un break izbutit chiar la 4-4 de către favoritele 2, setul doi a curs categoric spre Bara și Gorgodze.
Decisivul însă a fost unul dramatic și spectaculos, în același timp: Krunic/Pattinama Kerkhove au condus cu 3-1, 4-2 și 8-7 (cu două servicii pentru Kerkhove), dar Irina și Ekaterine au avut puterea să revină de fiecare dată. Așa cum o făcuseră, de altfel, și în semifinale, contra perechii Begu/Mitu.
Pentru Irina, dar și pentru Ekaterine, acest titlu poate însemna foarte mult. E un trofeu care aduce multă încredere și moral, argumente pe care Irina le poate folosi atât în meciurile de dublu – unde face o echipă foarte bună cu Ekaterine -, cât mai ales la simplu, acolo unde Irina are șansa ca sezonul următor să intre în Top 100.
Doubles, doubles, toil & trouble 🧙♀️🧙♀️
🇷🇴 Irina Bara & 🇬🇪 Ekaterine Gorgodze win their very first WTA titles with victory in Cluj!#TransylvaniaOpen pic.twitter.com/orRLLt6TdA
— wta (@WTA) October 31, 2021
Just look at them!
What a great moment for Irina and Ekaterine, our doubles champions! 👏🏻🏆 pic.twitter.com/kiKD7VlArf
— Transylvania Open (@TransylvaniaOpn) October 31, 2021